5 iunie 2011

Pentru pofticiosi

Tarta cu praz si bacon

Despre tarta asta pot spune asa... chiar si cei mai reticenti mancaciosi de legume cedeaza la prima inghititura. Unde mai pui ca tarta trece granita aluatului clasic, lasandu-te sa descoperi something beyond usual stuff,  atunci e musai sa testati pe limba voastra combinatia...



Simplu ca buna ziua, incep cu aluatul de tarta..


Intr-un vas amestecati 260 grame faina, 110 grame nuci macinate, 100 grame unt, 1 lingura bors de putina, 45 ml zeama de lamaie, un varf cutit sare, 4 cuburi de zahar brun, formati o bila, si cat timp va dumiriti voi unde gasiti o tava cu diametrul de 30 cm (eu am una de silicon.. si-i taare usor de scos tarta din ea) lasati aluatul in frigider.


Si timp aveti destul.. chiar si d'un drum pana la market, ca aluatul trebuie sa-si faca un somn de frumusete de vreo 40 minute .. la rece ;). Imediat dupa, tapetati tava cu unt, intindeti aluatul de tarta cu sucitorul, apoi imbracati tava cu aluatul.. Taiati marginile si vedeti ce faceti cu aluatul.. eu am mai captusit cu el pe alocuri, ca l-am intins pe rotund, ca sa-l folosesc la maxim si sa nu arunc nimic.. Protejati marginile tartei cu folie de aluminiu (ca sa nu se arda cand le introduceti in cuptor)... Pe toate.. eu aici eram la faza de exemplu.. asa da... si continuati va rog..


Si ar mai fi un detaliu... daca nu aveti o tava cu diametrul de 30 cm.. ci de 21 cm scadeti o treime din gramajul elementelor din compozitia tartei ..  (ca sa stim o treaba, altfel sa nu ma trageti pe mine de urechi ;)) E simplu sa calculati cantitatea, dar si mai simplu e sa va faceti rost de o tava cu diametrul de 26 - 27 cm.. si fara grija puteti pune toate ingredientele necesare, fara sa mai scadeti sau sa adaugati ceva.. ;)

So, reiau problema tartei mele: intepati cu o furculita aluatul de tarta si predati-l cuptorului preincalzit pentru 15 minute la 190 grade.

Dupa, scoateti rapid folia protectoare de aluminiu si lasati tarta in cuptor inca 8 minute, tot la 190 grade. Intre timp pentru umplutura aveti nevoie de: 300 grame praz (cam 3 fire) spalat strasnic, mai ales cei 4 cm din tija verde, bine spalata, ca sa eliminati orice urma de pamant dintre fire, o ceapa rosie, 40 grame unt, 180 grame bacon, 3 tije de sparanghel (daca-l eliminati nu se supara nimeni, mie mi-a ramas de la o repetitie atemporala de frittata cu legume si sparanghel), 1 legatura patrunjel, 1 catel usturoi, o lingurita sare de mare, piper dupa gust, 2 oua, 250 g smantana grasa (24 % grasime)..

Si acum notati asa: puneti in wok untul, prazul taiat rondele subtiri, ceapa taiata julien si sotati-le timp de 10 minute - la foc potrivit, exclus mic.


Apoi adaugati baconul, sparanghelul, patrunjelul proaspat - toate taiate marunt, usturoiul pisat, sarea, piperul, si mai sotati inca 10 minute, amestecand mai mereu cu lingura prin compozitie... apoi stingeti focul.


Dupa, lasati amestecul sa se raceasca cat timp mixati putin ouale cu smantana..


Ideal ar fi ca aceasta compozitie de praz sa o faceti in timp util (cat sta tarta in cuptor), iar dupa ce ati scos tarta - sa intindeti compozitia peste ea la scurt timp, ca apoi sa continuati etapa 2 cuptorul.. 
In acest sens, reiau: dupa ce ati scos tarta din cuptor imprastiati peste ea amestecul de praz, presarati 100 grame urda framantata - sarata (tinuta la borcan- despre aia vorbesc) si cele 2 oua batute cu smantana.



Cu o furculita trasati usor prin amestec, ca sa se intrepatrunda aromele (asta nu insemna ca le puteti amesteca pe toate intr-un vas si apoi sa le trantiti asa simplu acolo, clar nu !) ci pur si simplu faceti niste santuri in stratul de praz de jos, pentru a putea trece raul de smantana, ca sa ia si el putin din aroma sarii de mare.. Nu e necesar sa mai puneti sare in oua, pentru ca urda e destul de sarata, si facand acele santulete - ingredientele cedeaza din aromele lor, si celor mai putin inzestrate cu ele..


Dupa miscarea asta, dati tarta la cuptor, timp de 30 - 40 minute la 180 grade.. pana cand prinde o culoare frumoasa, si o structura ferma la o atingere delicata.. Iar dupa 10 minute puteti trece la fapte ! ;)





Noi, in compania unei arome delicate si suave de Riesling sec, voi cum doriti.. merge struna chiar si cu un pahar cu lapte acru.. cat despre companii fansy nici nu mai zic..  E absolut delectabila.. pe cuvant !





Sa aveti pofta !


3 iunie 2011

Cartofi noi la cuptor

Aseara, in drum spre casa m-am oprit sa cumpar o legatura de verdeata pentru o ciorba de potroace.. Si cum asta se face al naibii de greu - adik dureaza .. mi-au facut cu ochii niste cartofi noi si am bagat in punga vreo 2 kilograme. Acasa, cei 2 masculi ma asteptau ca vrabiile cu gurile deschise.. Le-am aruncat asa de la distanta ( ca sa-mi pastrez obiectul muncii, ofc ), o bomboana, respectiv o blonda rece si-am trecut urgent la fapte.. Nu zic acu' de ciorba, c-am lasat-o pe asta pentru alta data... am scapat rapid cu acesti cartofi noi la cuptor - insiropati in vin si bors, condimentati asijderea cu fel si fel de bunatati..  Pentru inceput.. al' mare cu berea curata cartofii, adik mai mult ii freaca asa de cutit..  Si clar avea spor ca stia ce-l asteapta... adik o tava plina cu asa ceva...



























Notati asa: 2 kg de cartofi noi, curatati, spalati, taiati grav cu cutitul, adik in bucati mari ca sa scapati repede ;)) Ii puneti in wok peste 100 ml ulei putin incins (da, clar incap toti cartofii aia daca aveti un wok d'ala mare ).. La pas taiati un ardei iute verde (ofc, aruncati samburii daca nu vreti sa moara cineva), il feliati subtire si apoi il aruncati peste cartofii din wok. Invartiti acolo de zor, turnati si 1 lingura miere de albine si timp de 15 minute amestecati cartofii pe foc (la foc iute ofc).


Aveti grija doar sa-i ametiti in baita aia de ulei si nicidecum sa-i prajiti.. Oricum, n-au nici o sansa la cat de mari sunt taiati... si clar va recomand sa-i taiati intocmai asa..  Turnati dupa alea 15 minute - 125 ml bors de putina, 125 ml vin alb (eu am folosit o Feteasca Regala), presarati o lingurita plina cu sare grunjoasa si mai amestecati cartofii inca 5 minute.



Intre timp dati drumul la cuptor.. ca sa-l aveti suficient de incins cand, dupa alea 20 minute de stat pe foc, turnati cartofii cu pricina si tot sosul din wok intr-o tava. Mai puneti acolo 2 pumni de prune uscate, o capatana de usturoi - nedecojita, doar segmentati cateii de usturoi care o formeaza, o lingura cu untura - intinsa asa pe alocuri (daca n-aveti o Lidia puteti folosi untul), aruncati si vreo 10 bobite cu piper, (sincer v-as recomanda sa nu le mancati pe astea cand e gata mancarea, si atunci mai bine puneti un praf de piper), amestecati putin ingredientele in tava, acoperiti-o cu folie de aluminiu si dati-o la cuptor pentru 30 minute...


Dupa 15 minute dati folia jos si lasati cartofii asa goi pentru o sesiune de inca 15 minute de bronzare... Temperatura ... 190 - 210 grade .. impartita frateste pentru timpii mentionati anterior.. si gata !




Et voila... cartofi noi blagosloviti cu arome...   what can be more sexy??



Sa aveti pofta !!


1 iunie 2011

Inghetata de mure

Cum va imaginati vara fara inghetata / sorbet? Ca o bere calda, dupa o portie strasnica de mici as zice eu, cand iti duduie stomacul de porky, vita, mustar si piper si musai ar fi necesara o spalatura cu o bere rece... Si hop poc, ia de unde nu-i ;) ..  Deci clar nu mi-o imaginez bine deloc..  spalacita, fara nici un strop de esenta ..
Cand vine vorba de inghetata... decretez pe primul loc inghetata de mure ! ... Ador murele, gustul lor acrisor, iar strasnicia de vitamine pe care le poarta in desaga, ma indeamna sa le folosesc intotdeauna cu drag si pretiozitate...





Cu reteta asta imi desfata mama poftele copilariei, usor de facut, numai ca timpul de asteptare, ca la orice inghetata ma exaspera teribil de mult.. Dar na, am crescut intre timp, acum realizez ca timpul trebuie pretuit, asa ca de fiecare dupa ce o prepar.. ma prefac ca uit de ea o zi :)) iar apoi.. hmmm, e oare necesar sa va mai zic ?? :)


Ingrediente putine, arome puternice, un gust perfect as zice eu....


Notati asa ca sa simtiti ce simt si eu: 190 grame zahar, 190 ml apa, 400 g mure congelate, 100 grame frisca mixata...



Am pus pe foc apa cu zaharul, am amestecat si le-am lasat sa fiarba 2 minute.. apoi am luat vasul de pe foc. Intre timp am scos murele de la congelator, asa bocna le-am trantit in blender si le-am mixat pana le-au iesit fulgii..



Apoi pasta asta de mure am lasat-o sa cada in siropul racit putin (cam cat mi-a luat sa mixex bocna aia de mure) si le-am mai blenduit cateva secunde, la putere mica, pana s-au incorporat.
Pornisem initial cu ideea de sorbet (si cam astea sunt ingredientele, cu + si - .. compozitie pusa la congelator pana a doua zi ), dar pentru ca aveam niste frisca ramasa de la o minunata dulcegarie, (reteta aici) am renuntat la ideea de sorbet si am trecut urgent pe inghetata ;)) ..


Am adaugat 100 g frisca mixata bine (Hulala am folosit eu, iar gramajul l-am constatat dupa ce frisca era mixata deja).. am incorporat-o bine, am turnat compozitia intr-un recipient si am uitat de ea in congelator.. amintindu-mi asa din 3 in 3 ore, sa mai amestec putin..... (de 2 ori a fost suficient)... A doua zi in schimb mi-a curs stapanirea printre degete :))


Nu trec ever murele prin sita.. mi se pare o miscare inutila de eliminare a bobitelor din compozitie, asa ca prefer sa ma bucur deplin de crocantzeala lor.. N-am masina de facut inghetata, asa ca dureaza mai bine de 8 ore pana cand ingheata... Iar in momentul in care simt ca-mi vine cheful de o cupa.. scot inghetata de la congelator cu 10 minute inainte (ca de.. pana la urma e mai mult sorbet), ca sa se inmoaie putin... altfel ma lovesc cu lingura de piatra :))  Apoi ne bucuram nespus de o nebunie puternic aromata si rece de vara...



















































Sa aveti pofta !


Provocarea lunii Iunie "Dulce Romanie"

Proiectul "Dulce Romanie" creat de Mihaela in casuta ei - De prin lume adunate, reprezinta o provocare intre foodbloggerii din dulcea Romanie ;) fiind un mijloc de cunoastere si interactiune prin intermediul propriilor retete, atragandu-ne reciproc printr-o minunata tentatie imagistica.

Minunatul cliseu al provocarii a rulat cam asa:  in Octombrie - Mihaela ne-a trezit amintiri alegand drept ingredient caleasca Cenusaresei: magicul dovleac; in Noiembrie -  Furnicuta Boscodina a ales o combinatie incantatoare: nuci si usturoi;  in Decembrie - Alison ne-a incantat si descantat cu peste si fructe de marea;  in Ianuarie - Alinuta  ne-a vitaminizat cu rucola si ciuperci;  in Februarie - Mihaela ne-a tentat grav cu ciocolata,  in Martie - Carmen ne-a trezit si inveselit cu cafea si vin; in Aprilie - Mimmi ne-a blagoslovit cu miere si miel;   in Mai - Alina ne-a sensibilizat cu dulce de leche si sparanghel.

Cum functioneaza? In fiecare luna, un blogger sustine provocarea 'in casuta lui', alegand un ingredient sau doua. Iar foodbloggerii, prietenii virtuali si nu numai, pasionatii de papa (sau goscodinele in devenire) cu sau fara "casuta" .. tentati de ingredientele cu pricina ... prepara in aceasta perioada o reteta.. sau doua - dupa plac ;) cu unul sau ambele ingrediente.. ;)

Cu incantare va anunt ca provocarea lunii Iunie a ajuns la mine pe blog, invitandu-va cu drag sa-i acordam tentatiei, ce-i al tentatiei si sa ne trezim gandurile din somnul nevoii.

Primul ingredient este MENTA, o planta frumos mirositoare, una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute, folosita si in cosmetica, aromaterapie si definitely in alimentatie.  Simbol al dragostei neimpartasite - in mitologia Greaca, menta calmeaza si binedispune. Utilizata sub diverse forme, beneficiile mentei sunt multiple, dar eu nu voi starui asupra lor.  Unde mai pui ca alunga migrenele... poti sa spui "adio Advil, hellooo Baby ! ;))  .. in timp ce in alimentatie, exista enspe combinatii care intregesc periplul minunatei arome..






Cu certitudine fiecare din noi avem o primavara a varstei pe care nu o simtim. Desi adesea verticalitatea ne descurajeaza sa recunoastem si ultima nuanta de parfum ce mai staruie in urma pasilor, o data cu primavara, atitudinea se amesteca halucinant cu mirosul florilor de cires, lasandu-ne prada amintirilor din copilarie si tentatiei de a baga in san, intocmai lui Nica o CIREASA - al doilea ingredient . O iubesc pentru ca e dulce - acrisoara, parfumata, iar evantaiul de vitamine si minerale participa la mentinerea unui bun echilibru interior, fiind un izvor de inspiratie.. ;)





Pentru a participa la provocare trebuie sa imi trimiteti urmatoarele date pe adresa de email: dulcegarii.culinare@yahoo.com , la scurt timp dupa ce ati postat reteta pe blogul personal.
  • Numele vostru
  • Numele blogului  (cine nu are,  poate participa la provocare trimitandu-mi reteta si poza cu preparatul final)
  • Link-ul retetei postate pe blogul personal ce contine unul dintre ingredientele propuse ( in a carei descriere se va specifica faptul ca participa la Provocarea lunii Iunie "Dulce Romanie", cu link catre aceasta postare )  
  • Poza cu preparatul final (dimensiuni initiale .. later edit !)
Imi puteti trimite retetele pana pe 29 Iunie, urmand ca pe 30 Iunie sa afisez pe blog retetele participante.

In acelasi timp, ramane sa vedem cine doreste sa duca mai departe Provocarea "Dulce Romanie" in luna Iulie ! ;)  Timid, va conjur sa ma ajuti in raspandirea zvonului si lansarea invitatiei catre un numar cat mai mare de participanti.

Va multumesc anticipat pentru sustinere si va astept cu drag tentatiile !!!


LATER EDIT : aici va puteti delecta privirile: