26 noiembrie 2011

Guest post Raluca Grivescu - Passion 4 Cooking

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi , nu s-ar povesti, o fata taaaare draguta (desi nu recunoaste nici daca o ameninti cu pistolul), care s-a apucat de “mesterit” niste minunatii culinare, spre deliciul tuturor. Si uite cum preparandu-i bunatatile, ca de, aratau mult prea apetisant, pentru a le da un simplu like, mi s-a deschis un apetit pentru bucatareala, de nu il mai pot stapani.

Si azi asa, maine asa, iaca ce ii deschid blog-ul si imi apare in fata ochilor, concurs mare concurs, cu niste minunatii de electrocasnice de la Electrolux, care parca erau facute pentru bucataria mea :). Si cu inima in dinti, imi fac curaj si ma inscriu, ca stiti voi, incercarea moarte n-are. Nu ma asteptam sa castig, desi sincer vorbind eu imi si imaginam acele frumuseti in bucataria mea ;). Ei si uite ca, mergand pe principiul speranta moare ultima, numai ce ma pocneste un noroc chior si castig “batalia”cu Lime meringue pie.



Evident ca din acel moment au inceput emotiile, daca mi se arde aluatul, daca nu imi iese bezeaua, ca de, ustensilele sunt scule de scule, da’tre’sa stii nene sa umbli cu ele ;). Dupa lupte seculare care au durat fix … 10 zile, iata-ma in fata marii incercari, sa gatesc in fata publicului. In primele momente, nu vedeam bol, nu vedeam cantar, nu vedeam mai nimic, dar cand am vazut ca toate incep sa prinda contur, inima a revenit acolo unde ii e locul.


Si a iesit exact ceea ce trebuia, adica o tarta coapta exact cum trebuie si cat trebuie, ca na, cu un super cuptor, nici n-ar fi putut fi altfel, ca sa nu mai vorbim de bezea.

Aveam o mare teama, aceea ca nu va sta “batz”, dar cu un mixer extra ultra super “bataios”, mi-a iesit o bezea de bezea .


Se umflase in cuptor de mai avea un pic si ajungea la Micul Paris ;), adica la etajul urmator pentru nestiutori. In ceea ce priveste minunatia asta de pissalariere, nu vreti sa stiti ce miresme pluteau in aer…


Ca sa intelegeti mai bine ce bunatate a iesit acolo, al meu sot nu papa nici peste, nici rozmarin si cu toate astea a cerut 2 portii ;). Pe langa asta am primit comanda si pentru acasa si va trebui sa ma conformez, ca altfel o va rapi pe Anto cica.

In concluzie ma bucur sa cunoasc asemenea oameni, ma bucur de experienta prin care am trecut si as repeta-o fara doar si poate oricand, cu sau fara miza ;) Si am incalecat p-o sa si v-am spus povestea asa. Multumesc d-na Carmen Georgescu pentru incredere, multumesc Anto pentru incurajari, multumesc Electrolux pentru ajutor!

                                              Va servesc cu o feliuta de lime meringue pie ...





21 noiembrie 2011

Prajitura cu mere si castane

Incerc sa-mi amintesc de unde amorul meu nebun cu merele.. Pe ai mei parinti nu i-am prea vazut cu vitamina asta in gura, in schimb buna mea le manca, asa ca mine - sau eu ca ea,  cat era ziulica de lunga stropite, din si dupa suflet, cu miere de albine.. Sa fie de acolo amorul?? Oare se poate educa procesul asta de consum? Sincer, mi-ar place sa cred asta; desi e simplu ca buna ziua.. place sau nu place la tine !;).. La mine, definitely e da ! Am stabilit deci: sunt in love cu merele.. sa nu iasa discutii !


Cum le mananc? Pai simplu ... le spal bine bine si apoi portia pe care mi-o administrez cu grija zilnic, o fac nevazuta, mai ales pe alea de n-au fost prevazute cu codita ;), ca altfel io n-am lacat la gura si risc sa fac... bum !! Si samburii? Ete fux, n-am greturi d'astea.. Amarui?? S-o credeti voi! Nu ma baga pe mine sub pamant o cantitate infima de acid cianhidric.. i have a f.b.l. also for them ;) Si coaja?? Pai stiam dinainte sa ma nasc ca-i cumatra mare si contine de doua ori mai multe vitamine si minerale decat pulpa. Cat despre pulpa??? Cum ii vorba aia d'o aud, din pacate, mereu prin 'metroaie' ?? A da.. "Manca-v-as pulpitele ca tare bune mai sunteti !!"  Trivial nu?? beah.. Dara sa vorbim de mere.. Sunt bune rau alea dulci acrisoare, tari, pline de suculenta si savoare !! Din ianuarie, pana-n sfarsit de decembrie sa le tot gasesti mai peste tot, in fel si fel de chipuri, licori, soiuri, arome, culori, varietati de parfumuri..


Inchideti ochii la pere.. mananc si d'astea ! Evident dupa 'schimbarea' la fatza... si daca se poate - cultivate organic - cu placere !


Daca mancam multe mere ni se albesc dintii si ne cad maselele de minte ! Asta cu maseau e vaicareala proprie de fason, ca sa ma plang si eu ;) Tin de foame, de sete, ii aduna laolalta pe cei mai cool antioxidanti de pe planeta si nu mai zic ca-i mirobolant de delicios ! Asta-i noul cuvant pe care l-a invatat Edutu meu ;) Pe care l-am dedus cu chiu cu vai, printr-o derivare-impreunare a unui ratatouille barosan;)) .. intelegeti voi.

Si acum sa trec la reteta.. O combinatie mai delicioasa ca asta nu-i ! Parerea mea ! Si va conjur sa n-o luati de buna, sa-mi puneti cuvantul la bataie si s-o testati! Va garantez pe barba mea ca o sa stati langa dulcegarie si n-o sa va dati plecati pan' n-o terminati, repetand intr-una: mere + castane = love for ever ! O sa vedeti voi ! Si unde mai pui ca ele - castanele - ne trateaza de astenia fizica si intelectuala, atunci e un must eat in perioada asta de toamna - iarna. E plina, da plina de savoare .. parol ca da !























Inainte de toate preincalziti cuptorul la 180 grade si pregatiti o tavita de chec - 30 cm/10 cm - tapetata cu hartie pergament, unsa cu unt si pudrata cu faina.

Mixati 3 oua intregi cu 90 grame zahar, picurati apoi 70 ml ulei in crema asta de oua si varsati amestecul peste 150 grame faina - combinata din timp cu o lingurita cu praf de copt.


Mixati compozitia, adaugand 2 linguri cu lapte si 1 lingura cu esenta de vanilie. Apoi lasati-o sa-si faca putin somnul de frumusete in bolul ala pana spalati, coafati, feliati mai subtirel decat vedeti voi in poza 3 mere.. merisoare.. micutze sa fie, da?


Apoi puneti d'un crumble... Mai precis intr-un bol amestecati 100 grame faina cu 60 grame unt si 2 linguri pline cu zahar. Si exact ca la scones, faramitati in palme compozitia asta, pana va alegeti cu faramituri tocmai bune de luat in seama!

Si apoi i se da forma dulcegariei: Turnati compozitia cu oua in tava de chec... scuzati dezordinea .. dar se lucreaza d'le !!


... Impartiti gramajoara de mere in doua... Urmeaza 1 rand cu mere deasupra, asezate cu delicatete fara sa le innecati in compozitie, apoi 150 grame castane coapte (din conserva le-am avut eu) ... zdrobite in degete, 1 lingura cu esenta de vanilie picurata cu grija si una cu zahar presarata peste ele, apoi merele ramase-n gramada...


si la urma crumble-ul, adica faramiturile alea dulci ce vor desavarsi dulcegaria. Aveti grija sa nu tasati faramiturile.. Le puneti acolo frumusel si va vedeti de treaba.. in alta parte.. 


Si la cuptor cu ea pentru 1 ora la 180 grade... Et voila ..  pudrata din plin cu praf de stele.. fix pentru Provocarea lunii noiembrie Dulce Romanie


Nici nu pot sa va explic in cuvinte.. Poza, ca si mine, e muta ! Textura prajiturii, perfecta idila dintre mere si castane, nu reprezinta decat o inepuizabila alchimie intre gust si interjectia wow !! O sa vedeti pe limba voastra ce incerc fara cuvinte sa graiesc eu !;) Pam, pam!!






Reteta imi apartine !

18 noiembrie 2011

Scones cu parfum de scortisoara si vanilie

Cate scones n-am mancat pe vremea copilariei mele fara sa stie bunii a mea ca asa se numesc ele intr-un colt din lumea asta larga.. Dar la cat sunt de fragede, untoase si parfumate, numele n-a mai prezentat importanta.. Povestea lor e lunga.. personal vorbind. Buna le prefacea cam in acelasi stil, uneori cu untura, le zicea painici si mi le servea, dimineata inainte de scoala, proaspat scoase din cuptor, fiind gata in doar 25 minute cu preparat si cuptorit cu tot.. O curgere de miere peste, felii de mere aproape coapte odata cu ele, un ceai cald alaturi si apoi un sut in fund spre scoala.. Hmmm ce vremuri...


Simplu ca buna ziua.. Cand sunteti in lipsa de timp si cu depresia in gat dupa ceva dulce, iar de ciocolata nu va puteti apropia ca i-ati pus lacat pentru ganache-ul din week-end.. notati asa...


Preincalziti cuptorul la 200 grade. Intr-un vas puneti 320 grame faina, 1 lingurita plina cu praf de copt, un varf cutit sare, un praf de scortisoara, 2 linguri pline cu zahar pudra si amestecati prafurile astea pana se cunosc mai bine intre ele.

Adaugati 115 grame unt gras - rece (Napolact 65% grasime folosesc eu) - si cu mainile framantati untul in prafurile alea pana se transforma amestecul in faramituri. Gen: luati intre palme untul cu toata faina lipit de el si frecati-va palmele ca si cand ati rula o bucata veche de plastelina.. 


Dupa ce ati 'cernut' toata treaba asta intre palme, adaugati 140 ml lapte gras si amestecati. In poza zic eu ca se vad foarte bine faramiturile..;)


Ideea e urmatoarea : ca sa obtineti niste 'painici' perfecte, untoase si aerate intr-un mod cat mai delicat, nu trebuie sa va 'jucati' prea mult cu aluatul dupa ce ati amestecat ingredientele lichide (mai pot contine si ou.. dar ce avem noi aici e reteta de baza) si musai nu trebuie sa refaceti 'pledul' de aluat mai mult de 2 ori si nu trebuie sa-l intindeti in stat prea subtire, unul de 2 cm e perfect. 


Deci adaugati 140 ml lapte, o lingurita esenta de vanilie si, dupa cum simtiti la mana aluatul,.. daca mai suporta un 10 ml lapte adaugati putin cate putin, tinand cont ca vorbim de un aluat pe care trebuie sa-l intindeti. Formati o bila, apoi cu sucitorul treceti la treaba... intr-un strat de 2 cm cum v-am zis, avand grija sa pudrati masa de lucru cu faina. Cu blandete, ca vorbim de niste pufosenii de painici .. Va ies cam 10 scones.. acum depinde de forma pe care o aveti pentru a le modela. Puteti folosi chiar un pahar cu margine mai taioasa si musai taiati forma langa forma, ca sa nu lasati prea mult aluat pentru intinderea ulterioara.  V-am zis.. de doua ori maxim aveti voie sa-l intindeti. 

Daca nu aveti sucitor sau ati turnat mai mult lapte..  pana la 180 - 190 ml... clar nu mai intindeti coca, ci o luati cu o lingura mare si puneti gramezile de scones pe foaia de copt.. Dar nu mai mult de 190 ml, pentru ca atunci untul - raportat la cantitatea de lapte devine insuficient. Eu le prefer intinse.. sunt mult mai cochete zic eu.. ;)

Reiau ideea: Tapetati tava mare de cuptor cu hartie de copt si pudrati-o cu faina, luati cu paleta bucatile de scones si le mutati cu grija pe hartie, lasand putin spatiu intre ele. Functioneaza pe principiul rise and shine ... daca le-ati taiat ok, fara sa 'rasuciti' prea mult forma pe aluat si ati respectat celelalte reguli, atunci ele nu se intind pe tava - ci se inalta - , iar daca le-ati uns usor cu lapte sau galbenus de ou dupa ce le-ati mutat pe hartia de copt, vor straluci ca niste diamante dupa coacere. Eu doar le-am uns cu lapte.. dupa ce le-am pozat in faza asta.. 


Cam 15 - 20 minute la 200 grade le este suficient... in functie de cuptor... Nu trebuie sa vedeti maro in fata ochilor.. e suficient sa vedeti crusta specifica de produs copt la exterior. Sunt atat de untoase si parfumate, iar daca veti rezista tentatiei de a le face felul din prima zi, veti simtii cat pot fi de pufoase si a doua zi. 


Le serveti dupa plac.. fiind doar putin dulci, merge struna un borcan cu miere peste :)) sau in cazul nostru o dulceata de nuci companie si-un motz de frisca.. Doar english breakfast?? Hai sa fim seriosi .. ;)


























16 noiembrie 2011

Cupcakes cu ciocolata & buttercream

Mai simplu de atat nu se poate.. all in one.. am abordat metoda asta in vikend si cred eu c-am avut doar de castigat. Iarna si-a vazut in afara casei noastre de trecerea ei, in timp ce la adapost de frigul care ne-a incretit fruntile, totul a prins viata, intr-o curgere turbulenta si ironica.. Prietenii stiu de ce ! :)) Si am simtit nevoia de timp ! De timp pentru frumos, dedandu-ma placerilor simple, detaliilor nesemnificative care sa ascunda imperfectiunile vremii si vremurilor ;)  Si uite asa a pornit ideea acestor fairy cakes..











































Intai de toate preincalziti cuptorul la 190 grade. Apoi mixati bine 150 grame unt (la temperatura camerei) cu 150 grame zahar pana cand capata o consistenta usoara, cremoasa. Adaugati 3 oua intregi - teoretic ar trebui adaugate pe rand ;)...si mixati - pana le incorporati in crema de unt, adaugand si 1 lingura cu lapte si 1 lingura cu esenta de vanilie. 


Pudrati totul cu 180 grame faina (amestecata in prealabil cu o lingurita rasa praf de copt) si amestecati lejer cu spatula de silicon pana la o incorporare completa. La sfarsit pulsati cu 100 grame ciocolata cu lapte data pe razatoarea mare, amestecati cu spatula in compozitie si cam asta-i povestea toata! 


Pregatiti formitele pentru cupcakes - unse cu unt si pudrate cu faina - si umpleti cam trei sferturi din forma cu aceasta compozitie ciocolatoasa.


La cuptor cu ele pentru 20 minute la 190 grade. Apoi puneti d'un buttercream.. Mai precis: 230 grame unt gras (eu am folosit Napolact 82 % grasime), 450 grame zahar pudra, 100 grame capsuni taiate in bucati si scurse bine.. 

Daca nu aveti fructe nu-i bai, e si mai bine ca astea congelate au tona lor de apa si oricat de mult le-ai lasa la scurs, isi fac de cap cand iti e lumea mai draga. Cu fructele proaspete povestea e alta.. mult mai parfumata si blanda, fara prea multe picaturi de apa, mai ales daca nu intra mixerul in schema dupa ce ati executat  buttercream-ul simplu ;). 


Deci, mixati untul, apoi adaugati putin cate putin zaharul pudra (musai cumparat, nu va chinuiti sa-l pregatiti voi in casa ca s-a dus naibii toata crema de unt) si la sfarsit ori adaugati fructele taiate marunt si amestecati lejer cu spatula, ori adaugati in varianta de simplu buttercream : 2-3 linguri cu lapte si una cu esenta de vanilie sau orice alt parfum va doriti.. Eu am mai pus pe langa toate astea si o picatura de colorant Wilton.. asa de fason ..























Dupa ce s-au copt dulcegariile, le lasati la racit si apoi le ornati cu aceasta crema de unt. Mai departe depinde de voi.. eu m-am pierdut in detalii cu ajutorul lui Edi si ne-a mai luat ceva timp .... Dar, zic ai mei baieti ca a iesit ceva frumos ;)

 
Edutu a executat frunzele si inimioarele pentru cale.. a mers totul struna, ce mai tura vura! ;) Sunt parfumate din cale afara, ciocolatoase, pufoase si cremoase cu atata buttercream de numa' !;)



























14 noiembrie 2011

Castigatorul setului de breakfast Electrolux

Sa bata tobele si sa curga raurile de sampanie, pana cand somebody va sorbi dintr-un parfumat ceai pregatit in setul de breakfast!!  Printre atatea retete minunate fel de fel, impreuna cu d-na Carmen Georgescu am suspinat la fiecare ingredient si parol c-a fost tare greu !! Si-ntr-un final s-a decis: o reteta a fost responsabila de niste pofte teribile pe care o sa ni le satisfacem in 24 noiembrie la Flanco din Unirea Shopping Center !... Eu una abia astept !!

Ce se va gati??? Ta-dammm !!! Lime meringue pie - by Raluca Grivescu !!! Parfumata si aromata cum nu se poate ! ;)  FELICITARI RALUCA !!

Eu va astept pe toti cu drag, la Flanco, miercuri - 23 noiembrie - intre orele 17 - 20 cand voi gati si va voi servi  Tarta cu praz si bacon 
























si deja mult iubitul Tort cu ciocolata si caramel - my preciousssss!!;)) . 



Iar joi, 24 noiembrie - intre orele 17 - 20 -  in timp ce Raluca va trece la aparate si ne va descreti fruntile cu Lime meringue pie, eu va voi delecta cu apetisanta Pissaladiere ...  







Felicitari tuturor participantilor!! 
Multumesc mult pentru minunatele voastre retete!! 
Nu uitati ca va astept cu mare drag la Flanco din Unirea Shopping Center !!
 O sa aveti parte de surprize si o sa va delectati cu bunatati!