20 iulie 2012

Trufe raw


Postarea asta e din gama raw da bun ;) Si nu, nu cred c-o sa vedeti aici o desfasurare nedesfasurata de forte raw vegane prea curand! E scump dom'le ! Sa traiesti raw vegan, sa bei din licoarea tineretii - a se citi lapte de migdale - nu-i chilipir deloc! Asta nu inseamna ca nu veti primi in dar deserturi raw incercate si gandite dupa capu' meu.  Si cum o poza face mai mult decat o mie de cuvinte, luati de aici si interpretati-i parfumul, consistenta si deliciosenia..


Cum ziceam ieri, imi mustaceste prea mult gandul la chestiuni profane si simt asa apasat si rece o fractura imaginara a intelepciunii mele raw vegane, deci o sa le iau treptat, soltac soltac pe toate.. salate, porc, dulcegarii culinare, chestii raw fix pe limba mea pe care-i aplicata din nascare o anumita marja de perceptie a chestiunilor dulci si sarate, fix ca-ntr-un perpetuum mobile compus dintr-o spirala a contradictiilor .. porc vs raw! Deci asa, da!


Reteta e simpla, basca poate fi folosita drept blat de tort raw. Daca nu va iubiti ca mine cu avocado-ul, atunci il puteti elimina si pulsa cu apa.. functioneaza la fel de bine pe principiul.. care cum vreti ;)

150 grame curmale
150 grame migdale / sau caju / sau alune
1 avocado mare - bine copt
3 -4 lingurite cu pudra de cacao + cacao pentru tavalit trufele
2 -3 linguri pline cu miere de albine
apa - cat sa obtineti consistenta dorita  (sau lapte de migdale pentru cunoscatori)

Taiati avocado-ul pe din doua, dati-i una in cap samburelui, pe care il eliminati cu cutitul bine infipt intr-insul, apoi scoateti miezul cu lingurita, si puneti-l in blender alaturi de toate celelalte ingrediente, exceptand apa. Adaugati cate o lingura doua cu apa - pana atingeti consistenta dorita a trufelor. Depinde si de marimea avocado-ului - daca e cumva destul de mare, si fara sa adaugati apa consistenta e mult prea moale pentru simtul vostru (desi e aproape imposibil), atunci adaugati cateva migdale sau nuci, altfel daca nu e nevoie de apa, nu mai adaugati deloc. Eu de exemplu am adaugat destula apa, cam 50 - 60 ml.. da' na, asa e pe fix gustul meu ;). Trufele nu-s tari, ba au chiar si o migdala incorporata in centru, tocmai bune de muscat.. daca vrei o adaugati si voi, daca nu ba! La fel de bine puteti folosi cirese deshidratate, nuca de cocos deshidratata. Repet.. consistenta si umplutura o decideti voi. Lasati amestecul in frigider timp de 1 ora, apoi formati trufele. E mult mai usor de lucrat cu ea, rece fiind.


Luati in palme o cantitate mica de compozitie, prefaceti-o intr-o chestie rotunda pe care o infasati in pudra de cacao (eventual bio ca sa fim vegani in toata regula) si gata. Sa va mai zic ca, deloc raw - puteti folosi umplutura asta + cirese + putina esenta de migdale - rulata intre niste foi de placinta, bagata mai apoi la cuptor? omg, e nebunie, incercati va rog ;)


Le tineti la frigider, asta daca nu le terminati in cateva minute ;) Sunt absolut grozave, jur! As putea trai cu un asemenea desert o zi intreaga si inca o zi, doua, peste prima ;)



19 iulie 2012

Despre Street Delivery, trufe raw si niste treburi



"Numele meu e A.S.S., 'fumez' porc de vreo treijde' de ani si (cica) vreau sa ma tratez" 

 nici sa n-aud  "llooooolll" in grup, ok?

Chestiunea de mai sus mi-o zic adesea in momentele in care burta imi e plina cu porc evident, si judecata mi se topeste sub amprenta lui, intocmai cascavalului pe o pizza abia scoasa din cuptor - pe numele ei de scena - Carnivora (musai) - my middle name, ce sa mai!  Indecizia are si ea semne de punctuatie, care vin insotite de niste zvarcoliri interioare asa din te miri ce ;) ...al 'mirarii' (chiar am ajuns sa gandesc/fac eu asta?) strivit de semnul intrebarii - cu un mare why sau why not in coada; intrebarii (de ce sa ma tratez, cand 'io la o adica il iubesc - pe el porc care este intr-un asa hal de bun, bun) - cand ma vad pusa la zid, de mine insami si de una singura, c-un mare pahar cu smoothie verde = niste frunze de salata, busuioc si cateva de morcovei, blenduite si innobilate cu apa (omg! nu pot sa cred ca fac asta); si exclamarii (e musai dom'le sa-i dau peste bot porcului, ca doar circula chestia asta total neinspirata 'esti ceea ce mananci' si chiar nu vreau sa cred despre mine, ca-s porc bun, adica in toata regula) si cand citesc (ca eu n-am, dohh) despre perfectibila combinatie intre celulita si porc versus constiinta! Si ce sa fac, ce sa fac mai?

Si, ca intotdeauna, exista un totusi! Acum o luna de zile - ca de atunci tot rumeg si rumeg din cand in cand iarba si abia azi ideea in sine - la Street delivery si mai apoi atelierul raw vegan al Oliviei Steer, s-au intamplat niste lucruri dom'le si mi s-au aprins niste becuri, beculete, becusoare bleu, verzi si-ntr-un final roz, am primit palme si pe stanga si pe dreapta (virtuale ofc, ca veganismul asta nu-i masochist deloc), le-am pasat porcului si m-am cam lasat de el, sa vedem cat ma tine. Da pui am voie (!!!), ca nu e porc.

Ca am si acum un mare drooll in gura cand ma gandesc la niste bucatele mici de chorizo, fasii de prosciutto, si-o tiganie de bacon prajit - varsate asa peste-o salata cu rosii si verdeata, na! Bun nene, bun, 'nu radea'! Lame, i know! Da voi judecati singuri, ca fix acu dezbat si eu problema negru pe alb, si insiruindu-mi asadar gandurile aici, va conjur sa-mi intariti voi una din convingeri (le-am lasat la urma di 'tat), cu argumente, cu tot, pro si contra!

Da s-o iau cu inceputul... ca asa-i frumos! Habar n-am avut pana acu o luna, ca intr-un locsor din Bucurestiul asta mare, de vreo 6 ani incoace, se petrec niste lucruri fabuloase. Strada Arthur Verona, aka Street Delivery, isi pune lacat la inceput si sfarsit de strada in fata vehiculelor pe 4 roti - de obicei la ceas de vara, vreo 3 zile, si fix in Parcul Icoanei se dezbraca de secrete: arhitectura, arta stradala, teatrul, muzica, atelierele culinare, yoghinii in starea lor naturala (infasati doar, o stare zen de numa'), hipsterii adevarati si entertainmentu'. Iar toata chestiunea asta, redata in totalitate pietonilor, e organizata an de an de Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor din Romania, o-la-la!;)




Si se pare ca 7-le mi-a soptit sa spun da;), si mare mi-a fost bucuria sa le impartasesc minunatilor participanti, dornici sa afle din gura mea profana, despre mancarea sanatoasa, sa le graiesc vorbe-aplicate, despre uleiuri bio, bulgur, basca de oua m-am bucurat sa explic maxim, parfumuri de menta, busuioc, alune, toate astea contopite-ntr-o salata sanatoasa numita Tabbouleh (cand vedeti rosu in fata ochilor, dati click) despre care v-am vorbit acu ceva timp in urma, cand Plafar a binevoit a aduna laolalta oameni pasionati de cooking sanatos, treaba serioasa dom'le, nu gluma!













Si uite asa au organizat oamenii astia cu ale lor puteri de provenienta proteica zamislita dintr-un pumn de migdale sau nuci - un concurs in care FB-ul a fost aruncat in aer de retete raw vegane, vegetariene care au purtat amprenta oamenilor frumosi de s-au infatisat pe Street Delivery in ziua aia de duminica - celor ce mi-au fost alaturi - le mare multumesc, si mai apoi ne-am cunoscut in toata multimea noastra, cunoscatori raw sau nu, dar dornici de cunoastere (ca mine), la atelierul Oliviei Steer - tinut, unde altundeva decat intr-un Plafar - pe Radu Beller mai exact, da.. vedeti aici spotul video realizat cu Olivia.

In duminica aia, in Parcul Icoanei, introducerea mea a fost finuta, fara conotatii raw (si fara discutii imbecile despre porc, ca altfel mi-o luam pe coaja), luand in calcul fiertura sparturii de grau si rezultatului cotcodacelii cocosului asupra unor gaini in calduri, dar musai bio toate - alimentatie naturala si sanatoasa nene, ca nu ne-am jucat doar povestind incins si interesant, ci am facut acolo niste treburi.. Faina misiune, dom'le, da!





Mai ales ca my lovely Ralu (care absenteaza motivat acu si pe care o pupacesc cu drag) m-a incantat cu prezenta. A durat o ora atelierul culinar, timp in care m-am imprietenit pentru prima data in viata cu o plita electrica.. din aia de camin, am intalnit oameni frumosi si interesanti, asa ca fu' misto treaba, plus explicatii, explicatii.. ;) la o ora arzatoare din zi!



Unde mai pun la socoteala ca-ntr-una din zile, Edutu meu prezent in fapte ne-a arat si explicat cum si-n cate feluri se incordeaza muschiul vanos, si musai cum se despart niste cirese si visine de samburi.. Asta da clasa, dom'le! no, ziceti voi acu'!





Asa, acum ca am tot dat din casa, sa continui.. Intr-o zi din timpul saptamanii, imediat dupa Street Delivery, am cunoscut-o in toata splendoarea ei adevarata, in carne si oase vegane pe Scufita Rawsie. Da nene si eu credeam ca-i facatura, dar exista in toata desavarsirea ei! Cantec de leagan ii era vocea, chipul sculptat in creme naturale, subtire ca o copilita de-a 9- a, dotata sufleteste cu un compendiu raw vegan, deci da!


Am picat pe scaun de cum am intrat in Plafar, i-am prins Ralucai mana ca-ntr-un cleste si i-am zis..  "soro, daca vezi ca ma pierd in fata alunelor scufundate in lapte de migdale si ma zbat ca o naluca sa le pescuiesc; daca incep sa ling semintele de susan ramase in urma bulgarasilor ce le contin; daca observi ca mi se indeseste pe loc parul cand sorb din salata facuta nectar, si mi se tranforma dejtele in betisoare chinezesti nu de alta dar ar fi fost pacat sa fac uitata in pahar o cat de mica bucatica de dovlecel prefacut in tagliatelle, imperecheat cu un pesto de caju si usturoi - absolut dementiale !!!-  da-mi peste ochi, trage-mi doua palme sa-mi revin ca altfel ii pun gand rau lui M. - raw vegan o sa scrie pe el" Zis si facut! M-am trezit luata la palme, asa metaforic vorbind - din fericire, sau pacate o sa realizez in timp - si am plecat  de acolo ca o nauca!






Si uite asa si din cauza aia, imi sterg ochii injectati de lacrimi cu dosul palmei si ma intreb.. 'A fi sau a nu fi raw-vegan, sau macar vegan, sau cel putin vegetarian'? Hai, ziceti, ziceti voi! Stiu ca postarea asta n-are zvacniri prea mari de acceptare a ierbii, ca de, porcu' mi-a intrat ca raia in piele, in creier, in toate madularele fiintei mele  - drept pentru care am ca intriga o intreaga poveste de viata si o prietenie care s-a lasat asa din mosi stramosi cu limba de moarte - deci parsiv rau de tot, dar totusi, am vreo scapare? Si daca da, cum?. Ca eu mi's tare sensibiloasa si atasata de lucrurile pe care le-am cunoscut in timp si iubit intr-o zi cat altii intr-o viata si c-un zvac de mica masochista (ca o balanta veritabila ce sunt) - cantaresc cam la modul asta lucrurile:
  •  p'un taler porc (uhhh moama - coaste imbaiate-n lapte de cocos, unt de arahide, usor bulbucat cu grasime, pestritat cu sorici, marinat intr-o chestiune de-ti sta mintea-n loc si-apoi aruncat pe gratar, sau cuptor, intr-o idila perfecta cu cirese, caise, prune, etc (insert drooling face here) - pe stanga mai la vale vedeti vreo 10 preparate din porc, go, go, go !!;)) 
  • si pe alt taler - constiinta mea raportata la "tinerete fara batranete si viata fara de moarte" - aspect imbracat in haine raw vegane, cica, si celulita aia de care va ziceam mai sus, sau viitoarea celulita (ca eu, acum, doar v-am zis, n-am d'aia, lol)! 
Personal va indemn sa judecati in cunostinta de cauza si sa extrageti si pentru voi taleru castigator. Chiar mi-s tare curioasa ce ganduri imbratiseaza domniile voastre, parol!

Deci, ma ajutati fetelor, ca am musai nevoie de-o ispita raw, sau macar vegana - cu documentatia stiintifica de rigoare, cu linkuri, ingrediente, principii si povesti de viata pe de-o parte; sau pe de alta - porc tata, simplu fara prea mult zvac din partea voastra, ca pe asta il stie mandea pe de rost din cale afara!! Deci, ma pot astepta la idei/sfaturi? Le primesc cu mare bagare de seama si muuuuult drag! 

Acu sigur va asteptati la reteta de trufe raw, da mai am facut-o si p'asta, dupa mintea mea din capu' meu. Absolut groazava treaba, cu un parfum si-o consistenta de sta matza in coada, bune rau, da stiti cum! Dar hai sa vorbim despre ele maine, ca acum prea mult mi-a copt mintea ba porc, ba raw si e vremea somnului de frumusete, nu de alta ;) 





15 iulie 2012

Dulceata de caise


N-o sa stau prea mult la povesti, ca n-as vrea sa zaboviti si sa omiteti drumul la piata sau market! Fructe mai gasiti si prin Cora, Mega sau Billa, si nu mai zic ca pietele sunt inca pline cu caise romanesti - din astea baţoase, colorate, dulci acrisoare si maxim de parfumate. Dulceata asta n-are nevoie de povesti, este ea insasi  un soi de fericire, poveste intre povesti.. E reteta bunicii mele, usor adaptata, ca draga de ea nu purta dupa ea caiet de notite, ci o facea dupa ochi si tare bine mai vedea lucrurile in asezarea lor.. caise, nuci, lamaie si stafide.. e perfecta! Sa trecem la treaba, zic!


Eu am facut multa, din vreo 10 kile luate asa pe rand, sa ajunga la tot neamu, pretenii, pofticioasa din mine si al meu copil. Notati va rog ingredientele de mai la vale. Va dau de treaba pentru doua kile, daca va doriti o cantitate zdravana, matematica va e prietena fara doar si poate, asa ca va faceti de cap. 

2 kg caise 
1300 grame zahar
200 grame nuci
100 grame stafide
1 lamaie 


Cand vorbesc de 2 kile caise - luati in calcul ca sunt cantarite fara samburi; cu samburi ar fi cam 2300 grame, da io zic ca-i o-bli-ga-to-riu sa le cantariti dupa ce le curatati de samburi, ca sa nu existe dileme si sa fie intr-un asa hal de buna cum o am eu.

Daca aveti loc in frigider folositi direct cratita in care o veti fierbe, altfel ( daca-l aveti pe domnu ala ocupat cu 10 kile de pepene, apa minerala si Montepulciano d'Abruzzo ) puneti ingredientele-ntr-o tava (ca-i mai usor de manevrat intre doua rafturi inguste, basca zaharul acopera mai bine ingredientele intinse - cel putin asa fac eu si a doua zi vars ingredientele in cratita) si-o lasati la frigider pana a doua zi. 

Adicatelea... caisele coafate bine (spalate si curatate de samburi - rupte pe din doua, deci), nucile usor taiate cu cutitul in mai multe parti, sau rupte asa in degete (nicidecum macinate), stafidele, o lamaie mica sau o jumatate lamaie mare (spalata bine si feliata subtire) si zaharul. 

Anyway, o fierbeti doua zi, dupa cel mult 22 de ore de stat la rece  (daca aveti caise mai moi le lasati doar 10 ore), dar e de preferat sa folositi caise usor tari, coapte, baţoase, dulci acrisoare. Fiind vorba de o imperechere a unor ingrediente mai mult decat complementare - au nevoie de timp sa-si cedeze una alteia impresiile si sa formeze un tot unitar. 

Dupa timpul ala scurs, puneti dulceata pe foc potrivit cam o ora, o ora si. Cand incepe sa fiarba, stati langa ea, sau reveniti asa din 5 in 5 minute sa amestecati. Dupa vreo 40 minute de fiert, dati focul pe putere mica si amestecati mereu sa nu se prinda. Fierbeti pana capata o culoare usor aramie - nucile ajuta maxim sa se intample asta, va garantez eu! Pentru controlul de calitate procedati asa: scoateti pe o farfurie cateva lingurite cu dulceata si puneti farfuria in frigider pentru 2 -3 minute. Daca staruie pe farfurie.. atunci dulceata-i gata..

Stingeti focul, lasati dulceata de caise la racit vreo 15 minute, apoi o turnati in borcane curate, le infiletati si intoarceti putin cu capacu-n jos pentru vreo 10 minute. Daca faceti mai mult de 2 kile si vreti s-o pastrati pentru la iarna, bagati borcanele in cuptor, intr-o tava cu putina apa - la foc potrivit timp de 10 minute.. ca sa se formeze vidul.. Pentru 2 kg insa nu vad justificare in joaca de-a sterilizarea..


E desavarsita in every way, si va rog io, macar o data - nu mai insistati sa faceti dulceata de caise clasica, pentru ca asta desfasurata in fata voastra e the real deal, o bate la fund pe ailalta, zau asa! E mare smecherie dulceata asta, pe cuvantu' meu!




13 iulie 2012

Castigatorii concursului cu premii pentrugatit

Buna sa va fie ziua ! E 13, zi cu noroc! Cel putin eu n-am avut niciodata sentimente negative la adresa numarului, drept pentru care blogul l-am creat tot intr-o zi de 13.. Cred ca abia asteptati sa aflati castigatorii concursului cu premii KitchenShop, nu? Sorry ca am lasat suspansul sa intervina, dar abia am ajuns de la serviciu, deci n-o mai lungesc mult. In primul rand vreau sa va multumesc si felicit pentru minunata participare si rabdarea cu care ati tratat acest concurs! Si multumiri maximale celor de la KitchenShop pentru suport! Tare mi-ar fi placut sa am posibilitatea sa ofer tuturor participantilor premiile dorite, dar din pacate n-am castigat inca la Loto. Daca o sa... promit ca ne strangem toti si mergem peste magazin, sa-l 'praduim' ;) Pana atunci sa bata tobeleeee.. and the winners are..



Nr. 64
Miha 28 iunie 2012, 23:09
Am treut in lista "de facut" inghetata cu ciocolata de casa...mmm... http://www.dulcegarii-culinare.ro/2011/07/inghetata-cu-ciocolata-de-casa-cafea-si.html
Miha Simiuc



Nr. 30
Poliana 21 iunie 2012, 23:03
Antonina, concursul asta vine la fix pentru mine. De mult cochetez cu niste produse de pe site-ul Kitchen Shop, si tu poti sa ma ajuti sa-mi indeplinesc visul :P Hmm...e greu sa aleg din minunatia aia de produse, dar o sa ma limitez acum la
Am incercat multe din retetele tale ;;) cred ca ti-am mai spus, cel mai mult mi-au placut inghetata cu dovleac copt si tortul cu ciocolata si caramel, niste nebunii dulci!
Am dat like cu numele Paula Gafitescu.



Nr. 77
Anonim 9 iulie 2012, 20:03
Bună seara Antonia!
Acesta este produsul pe care l-aș dori: http://www.pentrugatit.ro/index.php?productID=1164. Am încercat și mi-au reușit mai multe rețete de pe blog. Toate sunt absolut delicioase. Pot enumera http://www.dulcegarii-culinare.ro/2012/02/tort-cu-ciocolata-si-visine-alcoolizate.html, http://www.dulcegarii-culinare.ro/2011/02/tort-de-ciocolata.html, http://www.dulcegarii-culinare.ro/2011/08/im-back-in-bussines-iar-mare-munte.html, etc. Toate sunt divin și excepțional de bune. Am dat like cu numele Cristina Monica Țugui. Mulțumesc pentru rețete, în primul rând, și pentru concurs.



Nr. 45
Diana Munteanu 23 iunie 2012, 23:18
Te urmaresc de cateva luni, de cand mi-am descoperit marea mea pasiune : gatitul. mi-as dori foarte tare setul acesta de forme ( nu am stiut ca exista asa ceva pana nu l-am vazut intr-o reteta de-a ta) http://www.pentrugatit.ro/index.php?productID=4609. Al doilea lucru pe care l-as vrea sunt linguritele acestea pentru ca mi s-au parut foarte utile. http://www.pentrugatit.ro/index.php?productID=3781 
Am dat like cu numele Diana Munteanu. Ce imi place la blogul acesta? Imi place felul cum scrii, retetele sunt delicioase si tortul cu arome exotice a fost bestial! Am avut putin de lucru la el si garnitura de kiwi mi-a cam dat de lucru, dar a meritat....delicios!!! te pup si continui sa ne inveselesti papilele gustative :)


Felicitari din suflet tuturor!! 
Sa stapaniti si folositi cu drag si spor maxim produsele pe care curand le veti primi in dar! PS: Sa verificati mail-ul zilele urmatoare ;). Zile pline de savoare si racoare (pe canicula) sa avem toti! ;)  Hugs !



11 iulie 2012

Smoothie de zmeura


Ieri am avut o zi tare ciudata, cum sunt cam toate ce le bag de sama in ultimul timp, cu spoiala in timpul zilei si hlizeala de necaz la sfarsit. Voi cum va descurcati cu caldura? Mai precis in masina, fix la volan. Ok, aer conditionat am, da' parca nu-i face fata caldurii si nici mie.. Basca, aproape ca nu mai suporta motoru' turatia cand am aeru' pornit si simt cum mi se ridica oarescum piciorul cu pedala de ambreiaj cu tot, aud si simt niste vibratii aiurea, de zici ca-mi lesina motoru' pe loc, iar acceleratia e prastie - frectie la picior de lemn - in panta si bai chiar am ceva dealuri si gropi pan' la serviciu si inapoi acasa. O fi de la benzina? Hmm, nush’, da oricum mi-am propus sa incerc una cu o putere calorica mai mare, c-am inteles ca abia aia de 100 are de fapt randamentul uneia de 95. In fine, povesti, o sa le exploatez alta data ca asta-i subiect prea amplu pentru cateva randuri.

So, mi-am trantit de dimineata trupu' in masina, care by the way ne-a cam lasat cu curu-n mijlocu targului acu' o saptamana - i-a murit bateria asa tam-nesam (fie vorba intre noi, Kia, cu usoare resentimente, e cam praf - n-are pedigree!), iar ieri am realizat ca eu nu i-am pus niciodata 'apa la radacina'.. Masina asta a fost lipsita de evenimente majore, si prin urmare nu i-am aplicat niciodata procedura definitiva de a-i salta capota.. cu siguranta i-as fi turnat apa in locului uleiului si ulei in locul apei.. Asa ca, pe principiu 'precautia e sfanta dom'le si ignoranta o binecuvantare' n-am avut nevoie sa stiu care-i treaba in cazul ei - vorbesc de capota, ok? S’atunci altcineva se ocupa de licoarea tineretii si acuratetii, fara imbatranirea precoce a vederii mele..

Asa, si revin la starea in care-am gasit-o dimineata, pe ea Kia fara nume, masina dom'le! Cred c-o armata de pasarici, adica pasari mici, au facut o paranghelie pe cinste si-au chefuit al dracului de tare. Dar undeva intre beutul picaturilor de roua si savurat faramituri de pe asfaltul fierbinte - au nimerit ca musca-n ceva lipicios si pentru ei dulce, si s-au stricat la stomac, ca altfel nu-mi explic. Tare cacaciosi sunt pasaroii astia mici! Era plin parbrizu', iar masina mea zacea mititica, cersind parca o urgenta baie sau spargere de nori, si musai benzina in rezervor. Aveam cat sa ajung la pompa.. o minunatie, nu alta, noroc ca am un OMV dupa colt (by the way Petrom sucks!!, parerea mea).

Ajung, ma uit in geanta, omg uitasem c-am schimbat-o fara sa execut mutatia echipajului de forte cu puteri paranormale din ea. Imi scade brusc tensiunea, ating un 7 cu 4 - il simt ca l-am vazut cu ochii mei pe tensiometru odata, ma ia cu lesin dar ma tin tare! Mi-o rusine de-mi crapa varicele de pe picioare, dar mi-a zis tata de cand eram in fasa 'baiatule, cu rusinea mori de foame'! (cred ca se simte o paranteza... mereu am fost/sunt si voi fi baiatu lu tata).

Eram terminata, eram un nimic fara ea, zip, ziro, nada! Nu tu penseta, creion de ochi, rimel, 4 rujuri fara folos sau poate da, nu se stie niciodata dom'le, nu tu pelerina de ploaie - ce daca sunt cu masina - poate raman in pana prostului (hapciu!!), nu tu farduri, cel putin o casoleta cu ceva de haleala si-un pachet de biscuiti aruncati prin ea, incarcator de telefon mobil si musai 2 cabluri unul pentru transfer si altul.. la naiba, pentru orice altceva, nu tu portofel, nimic! Il aveam pe Zola! Fuck! Sa-mi fie cu iertare, dar e atat de greoi ca-mi venea sa rup file din carte si sa-mi sterg fruntea de prostie (poate intra altceva) si sudoare. Cotrobai bine, gasesc 12,8 lei, moama mia nenicule, ma dau cu capu de volan - o data - hai ca mai pot de doua ori - adjudecat, cat de baftoasa pot fi azi! Ii zic benzinarului ca vreau 2 litri si putin, ii arat c-am spart cutia milei, si ca azi desi am parbrizu plin, ma descurc pan' la serviciu chiar si cu rahatu' porumbeilor pe geam. Sa nu se chinuie deci sa-l spele ca n-am nici un chior in plus sa-i dau. Aveam musai nevoie de masina, ca altfel o lasam in benzinarie si mergeam pe jos, dar aveam dupa 17 un planing familial.

Intr-un final am ajuns teafara si nevatamata, doar cu spume la gura si nu din cauza caldurii, ca dimi la 7 e chiar ok.. Si deruland rapid filmul, ca trec vreo 8-9 ore la serviciu.. da nu cred ca vreti sa vorbim acum de prognoze macro si micro, fmi, ma sui in masina si frateeee sa mor pe loc si alta nu! Mi se lipesc instant volanu' de maini si scaunu' de fund - date invizibil dar dozate al dracului de tare cu alcool, o pleasca de caramel si apoi flambate; dar pornesc, ca era 17! Caldura mare, dom'le caldura mare s'un rusinos 42 de grade-mi era afisat pe bord! Pana mea!

Undeva pe la Universitate simt cum mi se lipeste rochita de spate si chilotii de scaun, basca abia daca mai gasesc pata virgina - adica curata (musai fara virgula) de geam! Il sun pe M si-l intreb.. "bai iubi bai, unde esti? Daca ma tin de volan si stau asa sprijinita in cot pe cotiera si cu fundul si spatele suspendat ca-ntr-o levitatie de-ncepator idiot si mica de-o juma de ora, asaa pana ajung la tine, ma tine?" Cine? "Volanu dom'le, volanu, ca nu mai pot!!" Rade! Da' nu e rasu lui, ca-l cunosc. Si grav dar adevarat, n-am decodat stiinta asta cu toata concentrarea mea, desi m-am implicat activ! Da' aveam in mine o sfortare maxima si-o stransoare pe volan si-un fund incordat, mai mai sa nu ma recunosc. In fata mea.. o masina de politie, trec tiptil pe langa ea. Frate, ce participare publica de exceptie in trafic de la 5 la 7 p.m.! Unu' sorbea din cafea si mai ca era sa si-o verse undeva. Bag sama acum, c-au incercat in secunda aia sa-si imagineze ce pozitie deocheata sculptez pe volan, ca mi-au aratat un ranjet usor senil senin, adicatelea lobotomizat, moment in care le-am zambit larg, sincer si disperat, si le-am clipit suav - (ca ma simt oarescum obligata prin lege, ca femeie soferita ce sunt, sa-l practic la volan) - cu ochii mei albastri, da' fara sa vreau eu, uzi leoarca ieri.. incercand sa transmit macar telepatic ca ceea ce vad ei nu e real. Asa ceva nu exista! Nu nu, eu nu stateam cocotzata ca o maimuta-n calduri pe volan, incercand in acelasi timp sa-ntrezaresc un ochean curat si luminos in parbrizul plin cu caca rahat.

Dar au fost baieti stilati, ori aveau niste donuts pe bancheta din spate, ca nu-mi explic nici acum de ce m-au lasat ieri - simbol al conspiratiei universale - sa trec! So, profit de starea lor (nu a mea) de inconstienta, accelerez ca la asta ma pricep al naibii de bine, v-am zis aici ca sunt un sofer innascut, fac razant dreapta si dusa am fost. Putin mai departe il vad pe M., ma astepta! Ii deschid usa si-l poftesc! "Esti nebuna", imi zice, "n-ai aer conditionat?" "Wtf, mai iubi, ma men!- atata am reusit sa-i soptesc angelic eu intr-o romana perfecta." Se sperie usor si tace. Ce-i drept, eram vizibil schimbata la fata, cu o figura schimonosita, un suflu galopant ce mai avea putin si cerea in locul meu aer si apa, pletele ude si eu asemenea toata, un ranjet de manie turbata si scrasnind printre dinti ii recunosc cele 6 dejte de mi le-arata speriat la o mana si-i spun .."Schimbam putin oxigen si facem o sauna impreuna? Mai avem 50 ml benzina, da' ne duce pana acasa, trust me! I've got (???) my mojo working!!! Iar 'al mai tare din noi de se taraie primul de la masina pana-n casa, are voie sa-si bage primu' capul in congelator, si apoi punem impreuna d'un smoothie de zmeura!""

Notati rapid cat mai scrasnesc eu gheata printre dinti:

350 grame zmeura congelata (sau orice fructe de padure)
350 ml lapte batut
250 - 300 ml apa - (cat se poate de rece,
iar cantitatea depinde de cat de constistent vreti sa fie smoothie-ul)
100 grame miere sau zahar (mai mult sau mai putin, dupa plac)
si cateva frunze de menta

Se pun toate ingredientele astea intr-un blender (frunzele se pastreaza pentru decor / sau se si adauga cateva in blender daca vreti) si i se da pulse-uri nebunului pana le transforma intr-o crema fina si tocmai buna de pus pe rana! Gustati si mai dregeti cu apa, miere sau zahar ;) Si cu asta basta, am zis tot!!

Voi cum va descurcati fratilor pe caldurile astea? ca eu una v-am zis.. mai deloc!



10 iulie 2012

Mousse de ciocolata


Spuma de ciocolata/ sau mousse-ul de ciocolata na, e una din dulcegariile care-mi inghenuncheaza trairile cand vine vorba de drogul asta pacatos. Si desi n-o sa cititi aici cuvinte precum clocot & fire, o combustie tot o sa se petreaca in sufletul stomacului vostru de n-o s-o uitati pe vecii vecilor.. fiori de raceala si-o patima nebuna dupa spuma asta.. Daca o veti pune in aplicare veti vedea ca ce-mi turuie mie gura nu-i gluma nicicăcum dom'le, o nuu! Arome, culoare cu non-culori, parfumuri complementare si-o pata aprinsa, dulce acrisoara, de roze..

Notati asa:
100 grame ciocolata alba (nu folositi de menaj),
100 grame ciocolata neagra (de buna calitate),
300 grame frisca lichida,
2 albusuri + optional 2 galbenusuri,
60 grame zahar,
1 lingurita esenta de menta,
1 lingurita esenta de vanilie
100 grame coacaze - ale mele au fost usor congelate ;)


Topiti la microunde timp de 1 minut - in vase separate - ciocolata alba / neagra, apoi lasati-le putin la racit. Mixati frisca lichida (Hulala am folosit eu). Am discutat ieri principiile acestei miscari.. da le reiau ;) Ca regula generala, frisca se tine in frigider, nu congelator, nu camara. Nu aveti nevoie de intaritor de frisca, de la sine putere se lasa batuta de mixer, parol! Daca o mixati prea mult - nu se taie dom'le, ci pur si simplu consistenta i se transforma intr-un fel de burete din ala sponge din cauza aerului prea mult incorporat. Ok, da? Frisca se mixeaza de regula pe aceeasi putere - de la inceput pana la sfarsit - si in aceeasi directie.. suficient cat sa obtineti din partea ei un varf usor indoit la vedere atunci cand scoateti telul sau paletele mixerului din ea. Sa fie o idee mai batoasa decat spuma de barbierit ;)

Intr-un alt vas - mixati foarte bine albusurile de ou cu zaharul si daca nu aveti oaresce greturi adaugati si galbenusurile si mai mixati putin cat sa le incorporati.. eu n-am greturi, deci le-am pus ;) Turnati ouale mixate cu zaharul in vasul ce contine frisca batuta, incorporati doar putin cu spatula ingredientele, avand grija ca sa nu-i permiteti aerului sa patrunda prea mult in compozitie, apoi impartiti in doua vase amestecul obtinut

Intr-unul turnati ciocolata neagra + esenta de vanilie si incorporati usor cu spatula.. iar in celalalt ciocolata alba, esenta de menta si incorporati. Apoi construiti puzzle-ul.. in pahare, sau cescute Emile Henry, sau ce vreti voi - o lingura cu mousse de ciocolata alba, o alta cu mousse de ciocolata neagra si tot asa... iar printre ele bobite de coacaze - aroma mai complementara nu exista parol, iar deasupra un motz de ciocolata rasa, coacaze  si cam gata, tadam! O dati la rece si o serviti dupa o ora - doua asa.. E nebunie curata! Spumoasa, fina, dulce si parfumata de numa!

Ralu, esti pe faza, da? Maine revin c-o chestiune existentiala; v-as zice azi da trebuie sa onorez o invitatie in parc cu rolele ;), da musai dupa ce ma dreg c-un smoothie si sparg intre dinti o galeata cu gheata!



8 iulie 2012

Inghetata de zmeura


Sunt egoista, stiu. Am stat ieri toata ziua cu inghetata asta sub nas, mi-am umezit buzele in zmeurica, coacaze si alte cateva arome, mi-am perfuzat-o din 4 in 4 ore, iar voua nu v-am impartasit nimica! Mea culpa, n-o sa se mai intample! Combinatia asta de arome articuleaza o serie de repere majore din care poate rezulta perfect profilul unei fiinte ce n-o sa-si trateze obsesiile in vecii vecilor! Moi, par exemple! Nu e un anume tip, e pur si simplu o altfel de inghetata - asta pentru cei ce se vor lasa prada aromelor si faptelor incrucisate. Inghetata asta e de nerefuzat, va zic! E usor capabila sa-i dicteze mainii si limbii miscarile, indiferent de orice circumstanta si legatura si-a stabilit-o oricine cu cantarul, cu o precizie izbitoare asupra cadentei timpului - cum ziceam mai sus - din fix 4 in 4 ore ;).


Aveti nevoie de : 
550 grame zmeura,
300 ml lapte gras,
300 grame zahar,
2 oua intregi,
70 grame unt de arahide (usor sarat - Smooth peanut butter - gasiti in Cora)
400 ml frisca lichida (Hulala am folosit eu)
200 grame coacaze
sucul de la 2 lamai
2 linguri pline cu esenta de vanilie / sau 2 pastai de vanilie


First, asigurati-va ca aveti zmeura, coacaze si unt de arahide, ele sunt cele 3 zane cu baghete magice si minile invizibile. Cantariti zmeura apoi lasati-o in congelator cateva ore bune, sau peste noapte, sau cumparati zmeura deja congelata - desi ar fi pacat sa n-o aflati in toata splendoare ei proaspata prin piete, nu? Deci, dupa ce a inghetat destul zmeura (la fel de fain merge treaba si cu mure sau afine) o scoateti de la rece si-o mixati bine pana se formeaza un piure.. pe care il pastrati in frigider pana terminati celelalte etape premergatoare.

Deci.. intr-un vas puneti pe foc potrivit - laptele si zaharul, pana se topeste mormanul ala dulce, adaugand si cele doua galbenusuri (batute putin cu telul inainte) - etapa in care amestecati mereu cu telul - pana incepe sa dea laptele in clocot, apoi stingeti focul si luati vasul din preajma caldurii. Next, ii dati drumul in lapte - untului de arahide si amestecati mereu pana se topeste isprava asta de smooth peanut butter.. apoi lasati compozitia deoparte la racit. E totusi unt, nu veti observa o culoare uniform creata, ci mici brazde de culoare cafenie pigmentata pe alocuri de albul laptelui, aha. Si daca pur si simplu nu agreati ideea untul de arahide, nu-i inghititi pur si simplu insemnatatea, nu-i crima daca-l eliminati din calcul.. doar ca atunci n-o sa mai vorbim de-o inghetata atipica, ci tipicaro-delicioasa! Sa va mai zic ca e grozava cu orice fruct de padure aveti la indemana? O da, va zic ca mere' dom'le, mere struna!

Mixati frisca lichida laolalta cu albusurile de oua, cat sa-i pastrati consistenta pufoasa. Ca regula generala, frisca se tine in frigider, nu congelator, nu camara. Nu aveti nevoie de intaritor de frisca, de la sine putere se lasa batuta de mixer, parol! Daca o mixati prea mult - nu se taie dom'le, ci pur si simplu consistenta i se transforma intr-un fel de burete din ala sponge din cauza aerului prea mult incorporat. Ok, da?  Frisca se mixeaza de regula pe aceeasi putere - de la inceput pana la sfarsit - si in aceeasi directie.. suficient cat sa obtineti din partea ei un varf usor indoit la vedere atunci cand scoateti telul sau paletele mixerului din ea. De data asta, nu uitati de albusuri - le mixati impreuna cu frisca, da?

Dupa ce compozitia de lapte si unt de arahide s-a racit - o aduceti intr-un vas mare laolalta cu frisca lichida mixata cu albusurile, sucul de lamaie, esenta de vanilie si piureul de zmeura - amestecand usor suratele astea cu telul. Apoi spre aparatul de inghetata.. Regulile lui le stiti din manualul cu instructiuni, eu v-am povestit insprava mea la inghetata cu ciocolata si cafea - asa ca n-o sa insist cu treaba asta - doar un amanunt.. dupa ce aparatul de inghetata si-a facut treaba - amestecati in compozitie coacazele si apoi varsati totul in vase dedicate sau ca mine - in tavi si lasati-o sa mai sada in congelator. Altfel, fara aparat - o turnati intr-un mare vas si-o bagati in congelator; apoi o scoateti de acolo si o mixati din 30 in 30 minute de vreo 3 ori - ca sa-i spargeti cristalele de gheata, iar dupa ultima chinuiala de genu asta cu mixerul, adaugati coacazele.  Inghetata de zmeura si unt de arahide e delectabila, pe bune! Si cu asta basta, am zis tot ce-aveam de zis.



Reteta imi apartine.

6 iulie 2012

Tort cu ciocolata, crema mascarpone si fructe de padure


Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti pierduti, sleiti de putere, fara nici o dorinta in rarunchi, parca stapaniti de o mare lehamite si de o nostalgie dupa ceva nedefinit ?

Si daca dintr-o nefericita intamplare, intr-un moment de spaima, cand observati, asa ca mine, ca interesul pentru orice se risipeste incet incet prin capilare - luati o gurita de milkshake / lassi / smoothie si musai o imbucatura zdravana de tort cu ciocolata, crema mascarpone si zmeura din plin aruncata printre blaturi si-o sa strigati Evrika! Nu ma credeti pe cuvant!? Nu glumesc deloc, pa bune! Amu, na.. eu ma tratez doar cu smoothie de zmeura in this particular moment, deci sunt doar pe jumatate vindecata ;)


Tortura asta culinara a ajuns pe mesele restaurantului Barbizon Steak House, gratie invitatiei lansata de Hotel Pullman si lumearetetelor, eveniment ce a adunat laolalta, inca o data, in bucataria imensa a restaurantului, mai multi pasionati de food.. Ioana Grigore, Flavia Meterez - va amintiti veleitalile artistice demonstrate in cadrul show-ului Master Chef, Bogdan Cioc - aka lovefood, et moi, in frunte cu, bineinteles, Chef Dumitru Bucsa - pe care am avut deosebita incantare sa-l cunosc.



Tortul e absolut demential, poate fi lejer ales regele balului - chiar daca are fata unuia din sapte negrii mititei. Are s'un punct de reper... blatul e din my preciouss Ultimate Chocolate Recipes - si alte cateva chestiuni in plus, respectiv esente, cirese deshidratate, alcohol, blat insiropat, crema mascarpone, zmeura, ganache-ul de cioco, bla bla, pe principiu daca-i bal, bal sa fie, nu? Notati va rog asa.

Ingrediente blat:
100 grame ciocolata cu lapte,
175 grame faina,
100 grame cacao de buna calitate,
1 pachet praf de copt,
1 lingurita bicarbonat de sodiu,
100 grame migdale,
200 grame unt gras,
300 zahar brun - dar nu-i musai, merge si alb,
3 linguri cu esenta de migdale (Dr. Otker),
3 oua mari,
150 ml lapte batut,



Ingrediente sirop:
- zahar, apa si brandy - 
300 ml apa, 200 zahar, 100 alcool - fiert si racit 
(ce va ramane folositi pentru smoothie ;)

Ingrediente crema:
750 grame mascarpone,
250 grame zahar pudra,
2 linguri pline cu esenta de menta,
piure de zmeura – adicatelea niste zmeura data prin blender – cam 70 grame asa
+
700 grame zmeura - aranjate peste crema - intre blaturi,
100 grame cirese deshidratate imbatate in 150 - 200 ml alcool.

Ingrediente ganache
250 grame ciocolata neagra
375 grame smantana grasa de gatit


Acolo n-am executat-o intocmai din cauza unor ingrediente in minus, dar va asigur ca preparata chiar si fara esenta de menta, sau cirese deshidratate zguduite in alcool e o nebunie. La voi insa va ajunge in varianta best of, deci fix asa cum trebe plus inca ceva magie ;)


Preparare blat: Preincalziti cuptorul la 180 grade si puneti intr-un bol alcoolul si ciresele deshidrate - musai de la inceput, sa aibe timp pan la crema sa se-mbete strasnic, da?. Topiti ciocolata la bain marine (sau la microunde pentru 1 minut) si lasati-o deoparte. Mixati untul cu zaharul pana obtineti o crema cat de cat fina, apoi adaugati ouale pe rand, ciocolata usor racita si incorporati cu o spatula. Intr-un alt vas amestecati faina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, migdalele macinate, cacaua si un praf de sare. Turnati putin cate putin acest amestec peste crema untoasa - ciocolatoasa, alternand cu laptele batut.. Folositi o spatula in etapa asta, evitand formarea cocoloaselor. punct!

Turnati compozitia in doua forme de tort detasabile - 24 cm - 26 cm in diametru - tapetate cu hartie de copt si unse usor cu unt. Daca folositi tavi de 20 cm atunci luati 3 tavi in calcul in loc de 2, ok? Le bagati in cuptor sa zaca pentru 30 minute la 180 grade...apoi le lasati la racit. Cea mai buna chestie e sa verificati cu scobitoarea, daca iese curata, e gata blatul, dar povestea asta o stiti, nu? Sunt stamba azi, recunosc, dar n-am chef nici sa ridic doua dejte sus daramite sa descriu ceva.. So pls, bear me!

Lasati blaturile la racit.. apoi le faceti felul si le taiati pe din doua, la final sa aveti 4 blaturi.. moama cata logica pot sa am, si eu ma minunez !:(( Noroc ca dulcegaria asta ciocolatoasa a fost crosetata demult, ca mai nou io una mi-s praf fara pulbere zilele astea, n-am chef de vorba, de absolut nimic..;( doar de smoothie si chestii ce vin ca pe targa cu bon de comanda, nimic mai mult. Sper sa ma scol cu burta-n sus maine, nu cu fata-n scutece, ufff  !


Preparare crema: e musai sa fie rece crema mascarpone, altfel riscati sa vi se taie 750 grame de branzica din asta fina, si nu vreti asta nu? Amestecati usor branza cu zaharul pudra, esenta de menta, adaugand asa treptat si spuma de zmeura (in cazul meu) - dar voi puteti adauga de capsune, mure - hmm cam limitate optiunile, dar altele nu recomand. Nu-i musai sa puneti toata cantitatea de piure de fructe, ci cat vreti voi.. sau chiar deloc.. merge si cu si fara, garantat ;) Daca puneti mai mult de 60 grame piure, aveti grija sa amestecati usor crema de branza sa nu vi se taie. Va orientati. Apoi o dati la rece pana asamblati dulcegaria.


Preparare ganache. Pentru ganache regula e urmatoarea: 1 parte cioco + 1 1/2 smantana pentru gatit. Intr-un vas puneti la bain marine smantana si ciocolata si amestecati usor pana se incalzeste suficient smantana  (aproape da in clocot) si se topeste ciocolata. Eventual luati vasul de pe foc la primii bulbuci si amestecati pana se topeste intreaga cantitate. Apoi o lasati la racit. E ok daca o bagati in frigider la rece - pentru ca intarita fiind puteti umple golurile ramase intre blaturi si crema, iar ganache-ul de va ramane il incalziti putin la microunde si apoi il turnati peste tortul deja asamblat pe farfurie. E destul de greu, inalt si plin, asa ca nu va riscati sa-l asamblati pe alta farfurie si apoi sa-l transferati.. il montati direct.

Asamblare tort. Cum ziceam mai sus.. taiati blaturile pe din doua. Insiropati primul blat, adaugati o cantitate asa dupa ochi de crema, suficient cat sa ramana si pentru celelalte blaturi, presarati zmeura peste crema.. asa din suflet - cat sa acopere tat' blatu' si musai cateva cirese imbatate in alcool si continuati, continuati cu urmatorul blat va rog si tot asa... La final, spatiile goale de pe margine le umpleti cu crema (daca v-a ramas ceva) si putin ganache, si nivelati tortul chiar daca se vor vedea brazde de negru si alb. Peste ultimul blat turnati ganache-ul ramas, ii puneti tortului o palarie de capsune sau ce fructe aveti la indemana, si cu asta basta!

Si cum nu mai am cuvinte in desaga, si nici pe jumatate starea greierului trubadur din iarba, o sa-mi zic singura Piua! si vorbim dara mai cu spor de smoothie altadata, daca nu m-oi tampi di tat' intre timp de la atata caldura.. Iar voua va doresc spor ! spor la dulcegarit ;)










4 iulie 2012

Doar cuvinte, si astea putine ce-i drept ;)


My favorite pic, so far ! :) Din seria cartofilor elogiati ce-mi secatuiesc de multa vreme valentele vitale ! Reteta astora de sus si mai la vale - vine curand, I - A.S. aka D.C. promise ! ;)


 O sa vorbim curand povesti si despre gaina asta rupta pa jumate, imbatata intr-un ocean de bere bruna si-ntinsa cu nerusinare-n fata voastra, colea pe scandurica :)..


O sa ne indulcim c-un tort ciocolatos, cu zmeurica si capsune.. si-n fine alte cateva istorioare, harbour, pullman, etcblabla! deci relax, still cooking ;) 


Saptamana faina sa aveti !